Sufletul copilului

Glasul dulce-ntruchipat

Al copilăriei mele,

Ochiu’-ncet mi l-a-mbrăcat

Cu lumina dintru stele.

Iar visez la tot ce-a fost,

Tot ce astăzi nu mai este,

Caut tot un dulce rost,

Caut file de poveste…

Şi mă văd din nou umblând

Pe potecile de vise,

Mii de gânduri adunând

Printre genele deschise.

Mă văd culegând iar rouă

Din ai mamei ochi luceferi,

Care ne dădeau doar nouă,

Mângâieri fine de nuferi.

Văd copiii cum aleargă

Pe maidanul ca de basm

Şi refuză să mai meargă

Şi se-avântă ca-ntr-un spasm.

Văd un zbor de rândunele

Spre albastru infinit

Şi-aş zbura şi eu cu ele

Să mă-ntorc de-unde-am venit.

Vreau ca ochiu-mi să cuprindă

Iar pudoarea inocenţei,

Vreau privirea să-mi surprindă

Sensul plin al abundenţei.

De a fi din nou copil,

Reunit mereu cu mitul

De-a vedea un infantil

Cum atinge inifinitul.

Astăzii oare mai sunt eu ?

Dar avem acelaşi soare,

Îns-aş vrea s-ating din nou

Raza-i tânără, frumoasă.

Sâmburii i-a pus în mine

Şi-am vâslit până la mal ;

Însă, azi aş vrea prin tine

Să mă prind din nou de val.

Tu, copile, ia o barcă

Şi mă prinde-n vals cu tine,

Să clipim apoi de parcă

Eu sunt tu şi tu prin mine.

Dă-mi o şansă, vreau să fiu

Călătorul mic al lumii,

Lasă-mi sufletul pustiu

Să ating gura genunii.

Vreau să urc din nou spre cer

Şi să cred în voia lui ;

Deci, mai vreau acum stigher,

Sufletul copilului.