La muți ani, mămico!

Te-ai gândit vreodată că sărbătorim îngeri și pe Pământ? Ups, stai, nu credeai că există îngeri pe Pământm nu-i așa? Ei bine, te contrazic sau poate, pentru cei care credeau deja, merită să spun: te susțin! Cred în îngerii ăștia frumoși de pe Pământ. Cred în ei cu toată ființa mea și mă bucur că am șansa de a avea și eu câțiva în viața mea. Așa mi-e drag să stau sub aripile lor protectoare! Așa mi-e drag să mă lovesc de privirea lor plină de dragoste... Hei, mamă? Ți-ai dat seama că vorbeam despre tine, nu-i așa? Da, da, tu, îngerul copilăriei mele, îngerul vieții mele. Mi-ai dat din tine totul: de la viață până la credințe, valori, zâmbete, hăinuțe, lacrimi de fericire, iubire, mângâieri, jucării, cuvinte din cuvintele tale. M-am desprins de tine, fizic, și nu mă voi pierde niciodată de tine spiritual. Ești totul meu, fac parte din tine și faci parte din mine! Oare cum poți fi atât de frumoasă? Nu găsesc cuvinte care să te egaleze, mama! Lasă-mă doar să îți spun un sincer LA MULȚI ANI și mai vreau, pe viitor, să îți ofer măcar un sfert din câtă fericire mi-ai oferit tu. Îți doresc și ție bucuria pe care o simt de fiecare dată când mă colăcesc în brațele tale! Îți doresc să fii una cu infinitul! La mulți ani, mămico!

Mă lupt cu timpul

Câteodată am senzația că timpul mi-este prieten dar și cel mai aprig dușman. Timpul îmi oferă oameni noi, prieteni chiar, experiențe frumoase sau mai puțin frumoase din care, totuși, învăț ceva, zâmbete care îmi demonstrează că viața e atât de fragilă încât nu ar trebui să lăsăm zilele să se scurgă fără zâmbete și împliniri sufletești. Toate bune și frumoase până aici! ÎNSĂ - regret că din ce în ce mai des, în ziua de azi, există un „însă” adaptat la orice context - timpul ăsta minunat mă pune uneori în fața atâtor neplăceri, mă îngenunchează parcă în dezamăgiri și râde de mine... De ce? Pentru că mă desparte de oameni și nu îmi lasă șansa de a-i avea alături, pentru că nu mă lasă uneori să fac lucruri mici și mari care să îmi placă, pentru că îmi impune fără milă rutina pe care trebuie să o respect dumnezeiește, pentru că îmi spulberă dorințele și nu reușesc să mă țin de speranțe, pentru că mă face să lupt contra minutelor... Caut minute să „respir libertatea” dar fix timpul ăsta hain mă lipsește de ea... Sunt sclava unui sistem și a unor sarcini pe care TREBUIE - un alt cuvânt care este destul de des întâlnit și pus în practică în zilele noastre -  să le respect ... Timpul îmi devine adversar și mă lupt cu el... Caut momente pentru suflet dar ele trec pe lângă mine, mă zguduie de câteva ori, mă fac și mai neputincioasă decât aș putea să cred.... E o antiteză perfectă care pictează și șterge zâmbete... E un pictor tare nehotărât! Ce ți-e și cu timpul ăsta...

P.S: Mă bucur ca am avut TIMP să scriu câteva rânduri.

Oare sunt singura care crede că scrisul creează dependență?

E greu să începi să scrii pentru că ai idei... Cu miile!! Nu știi pe care să o prinzi din zbor, să o coafezi frumos pe foaia albă... Ai dorința de a te autodepăși, de a te descărca prin scris.  Și te chinuie, te zvâcnesc, încolțesc în tine dar nu ai timp, sau curaj, sau dorință să dai viață gândurilor tale. Nu știi de unde să începi și nici măcar când să începi. Ai doar dorința de a scrie. Știi că vrei să „verși” totul. Până într-o zi când, în sfârșit, prinzi curaj, vrei cu toată ființa ta și începi să îți pictezi gândurile pe foaie. Și scrii... Scrii, nenică! Despre toate: lună, stele, viață, moarte, iubire, ură, familie, prietenie, bani, frustrări, fericire, tristețe, dispreț, admirație, pasiune, patriotism, realizări... De toate și pentru toți! Dar înainte de toate, scrii despre tine pentru că îți permiți după îndelungi frământări să fii TU!  Un „TU” atât de liber și de fericit, de implicat și de pasionat.  Opinezi, tai și spânzuri pe fondul propriilor gânduri și idei. În sfârșit le dai formă, culoare și un loc definit - crezi tu - într-o lume imensă. Și scrii azi, mai scrii puțin și mâine, te mai apasă vreo durere și, ca să vezi, începi iar și scrii. De parcă cineva te-ar asculta... Sau poate chiar te-ascultă. Dacă ai început, nu te mai oprești! Scrisul e contagios! Iar eu vreau să rămân în carantină pe viață!