Ultima chemare

Mi-e dor de tot ce-a fost odată,

De ochii cei mai dragi pe lume,

Mă doare lacrima sărată,

Ce a căzut peste genune.

Lumina nu mai e lumină,

Când gândul se transformă-n scrum,

Speranțe stinse, fără vină,

Când toate noi, sunt vechi acum.

Mai vreau miros de flori în păr,

Strânse-n cunună peste tâmple

Și șoaptele să ți le număr,

Când golu-n suflet iar se umple.

Și mâna dulce de satin,

Să-mprăștie iubirea toată,

Iar pentru orele ce vin,

Nimic din minte să te scoată.

Căci gândurile mele line,

Se-adună în noian de vise,

Să-ți pună-n pleoapele senine,

Un semn al vorbelor promise.

Să-ți amintești spășit de mine

Și să te-ntorci din drumul tău,

Căci eu am să te-aștept și mâine,

Aceeași gură de metrou…

Un ultim rendez-vous îți dau

Aștept venirea ta înceată,

Nu lua trenul către hău,

Când calea-i încă luminată.

Mi-e dor de tine și de tot

M-a răvășit a ta plecare…

Te chem acum, cât încă pot,

Asta e ultima chemare.