joi, 10 iulie 2014

Gânduri printre rânduri


            Astăzi am primit un dar minunat, un dar pentru suflet: volumul de versuri Gânduri printre rânduri semnat de dl.prof.dr.Cont.Miu. Este un adevărat deliciu pentru suflet, moment de simţire şi frumuseţe.
            Am regăsit nobleţea unui suflet însetat de frumos, sinceritatea şi iubirea transpusă. Am simţit cum inima vorbeşte de la sine. De aceea recomand tuturor cu afecţiune sfatul dl.prof. transmis prin primul moto de la începutul acestei cărţi: „Dacă am dărui sufletului nostru în fiecare zi câte o poezie, am iubi mai mult frumosul ce sălăşluieşte în noi!”
            Un „Mugur de gând” se dechide încă de la început pentru ca apoi să ne înflorească frumos în inima îndragostită de frumos: „Mugur de gând /Auzi-l căzând / Din  colţ de stea / Pe inima ta!”. Aici dl. prof. îşi exprimă clar dărnicia atât de dragă sufletului meu prin dorinţa dulce de a împărţi cu noi, cititorii, trăirile şi emoţiile dumnealui.
            Şi pentru că sunt o cititoare ahtiată, sau, mai bine zis, o pofticioasă, mi-am continuat desertul pentru inimă şi l-am savurat puţin câte puţin. Nu m-am oprit la „Impas” şi mi-am căutat scumpă „Identitate” printre acestea crâmpeie desprinse de suflet şi îndosariate între paginile acestui volum de profundă simţire. Am simţit cum culeg „Fruct de dor” pentru ca apoi să îl duc în „Templul viu” al sufletului, să îl stropesc uşor cu „Lacrima sărată” şi mai apoi să îl dau peste „Umăr de inimă” cu „Dărnicie”:I-am dat sufletului meu / Aripi de dor, spre tine/ Şi aşteaptă un ecou, / Să-i fie şi lui bine!” Să răspundem acestui „Ecou din vară” şi să vedem prin „Ochiul inimii” o „Scară spre cer” care ne duce către „Înnobilare”.
            În poezia „Risipă de culoare” se poate oberva cu uşurinţă talentul incontestabil care în îngemănează cu bogăţia sufletului şi simţirea atentă la detalii a poetului: Toamna asta iar să fie / O risipă de culoare / Şi să îţi aducă ţie / Numai zile roditoare!”
            Volumul de faţă poate fi un adevărat „Talisman” care poate ţine cititorul „Norocos chiar şi în moarte”. Versurile binecuvântate prin har, alcătuiesc un adevărat „Meniu” care va aduce bucurie. Iar de ne va fura vreo boală urâtă, volumul „Gânduri printre rânduri” poate constitui o adevărate „Medicaţie” şi „Izvor de tămăduire” a tuturor rănilor.
            O poezie sugestivă şi caracteristică dlui.prod. este „Poetul” căci sufletul dumnealui este cel mai sincer şi mai talentat poet, cel mai priceput şi mai dedicat.
            „Îndemn” pe oricine să citească acest volum de o valoare unică şi să îşi păstreze sufletul tânăr şi cinstit.
            În cea de-a doua parte, o lume divină se dechide şi prin moto, decriptăm gândurile pe care dl. prof. doreşte să le transmită: „Să-ţi faci din inimă Sinaiul întâlnirii cu Dumnezeu, fără a avea scară la cer!”  Vă ascultăm sfatul, dle.prof. şi încercăm din suflet să devenim creştini frumoşi şi dârji prin faptele noastre. Vărsăm la fel ca dumneavoastră în încheiere de volum „Lacrima” ce ne poate aduce apoi fericirea veşnică. O gustăm şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că a lăsat pe pământ îngeri!
            Vă mulţumesc dl.prof. pentru acest dar de suflet! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu